luni, 27 august 2012

Cum este posibil sa arate viitorul

Va invit sa vedeti cum este posibil sa arate viitorul. Proiectul este lansat de doi absolventi ai academiei Arte Bezaleal. Numele proiectului "Sight", dezvolta idea unei lentile minunate care transforma tot din jurul tau. 
Te ajuta atat in mediul intim cat si in societate, metode de socializare etc.
Mediul inconjurator devine mult mai simplu si cat mai putine culori. Dezvolta spiritul de competivitate si ambitie. Astfel aproape tot ce faci ajunge un fel de joc, unde esti recompensat si primesti punctaje cat mai mari in functie de abilitatile dobandite.
Personal am auzit de astfel de tehnologii dar nu promovate prin lentila ca Sight, exista  nano tehnologie dezvoltata. 
Tehnologia este testata si aplicata in domeniul medical, un sistem care este implementat in corp si monitorizeaza funtiile vitale, in momentul in care ti se face rau de exemplu automat se apeleaza serviciul de ambulanta.  
In domeniul transporturilor masini care nu mai recunosc legea gravitatiei si se bazeaza pe propulsie de aer. Exista deja un astfel de vehicul in Canada, nu se doreste eficientizarea lui din pricina colapsului carburantilor. Un model de haina care este foarte confortabila si are functia de impermeabilitate, se curata automat prin abur.Nu se doreste eficientizarea lui din cauza prabusirii caselor de moda si a brandurilor care ar urma sa dea faliment.
Si multe altele, daca o sa gasesc filmulete cu tehnologia nano tehnologie o sa le adaug sa vedeti despre ce vorbesc.
Astept comentarii, impresii este bine este rau.
Am gasit cu articolele vestimentare despre care va spuneam :) sa-mi spuneti daca va place ce vedeti.

9 comentarii :

Pishky spunea...

foarte interesant! Nu aveam habar despre chestiile astea! Dar mie imi plac... m-ar incanta sa prind un astfel de viitor!

AlecsMih spunea...

Tehnologia a avansat mult in ultimii ani, nu cred ca se va sti cum va arata viitorul.

AlecsMih spunea...

App. scoate codul captcha, abia dupa a 4-a incercare l-am nimerit.

Narcis spunea...

@Pishky: exista aceste lucruri de foarte mult timp, dar reped din anumite interese nu se vor promovate.

Narcis spunea...

@AlecsMih: imi pare bine ca mi-ai descoperit blogul .
ON da, a avansat si inca mai sunt proiecte in derulare foarte interesante.

Referitor la cod il tin din mai multe motive.

1 nu vreau sa ma trezesc cu cine stie ce comenturi, injuraturi, virusi, reclame etc
2 asa pot sa monitorizez cat mai bine comentariile si sa vad pentru ce articole sunt am undeva la 90 si nu pot sa stau sa caut

Claus spunea...

Salut :)
E interesant video-ul si faptul ca deja exista anumite lucruri asemanatoare intr-un fel sau altul . :D
Google goggles parca ar avea ceva in comun cu lentilele din video ,dar pana sa ajunga la un asa nivel mai este :D .

Narcis spunea...

@Claus: Salut si tie :), da si eu spun ca este un video foarte interesant, dar repet ce am mai spus, nu o sa fie prea curand promovate aceste produse. Motivele foarte multe afecteaza foarte multe paturi industriale. De exemplu: produsele respective, nu se murdaresc, nu prind miros, nu se sifoneaza, nu transpiri, nu se incalzesc de la soare, nu simti frig etc.
Deci tu daca ai avea o firma de spalatorie, detergenti etc ai da practic faliment :). Asta este un mic exemplu nu mai spun de marile firme de imbracaminte si incaltaminte.

Claus spunea...

Da ai dreptate , nu am observat lucrurile si din aceasta perspectiva :) .

Narcis spunea...

@Claus: da este logic, cum ar fi sa nu mai ai nevoie de petrol ? Care influenteaza 90% din preturile de pe piata?
Sunt niste lucruri mult prea complicate, mie imi pare foarte rau ca nu putem sa profitam de unele descoperiri.

Trimiteți un comentariu

Scrie ce parere ai dar cu bun simt! Daca iti place subiectul, da si un Like, nu te costa nimic si recomanda blogul :).

Recomandari:

Arhiva blogului

 
Copyright (c) 2016 Bucuresti Live