joi, 2 noiembrie 2017

Am decis sa imi reinterpretez stilul numai cu incaltaminte de calitate

Nu mai este vara, dar asta nu ne impiedica sa fim cochete si mereu in pas cu moda. Ce e drept, provocarile sunt tot mai mari, dar nu exista niciuna careia sa nu ii putem face fata. Ceva in interiorul nostru ne tot spune ca ar fi indicat sa alegem cele mai calduroase si mai comode perechi de incaltaminte. Noi insa am dori sa ne reinventam inca din acest an stilul vestimentar. Nu am vrea ca sezonul urmator sa ne prinda nepregatite si fara bani in buzunar.
Anna Cori


joi, 20 iulie 2017

Ce sunt achizitiile publice ?

Am auzit de multe ori facandu-se referire la achizitii publice, dar ce stim noi  despre ele sau mai bine spus cat de mult cunoastem despre ce este vorba acolo ?
Ce sunt achizitiile publice si cine poate sa participe la ele ?

Achizițiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităților, organizare, publicitate și de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizațiile care sunt finanțate total sau parțial de bugete publice (europene, naționale centrale sau locale, donori internaționali).

Achizitii publice

De ce si cum sa alegi o firma de servicii funerare?

Trecerea in nefiinta a unei persoane apropiate poate fi un adevarat soc, insa trebuie sa fim constienti de faptul ca acest proces este unul inevitabil, singura necunoscuta fiind momentul in care se intampla. Poate ca pare putin ciudat, dar trebuie sa fim mereu pregatiti pentru astfel de clipe si sa intelegem faptul ca situatia respectiva este una foarte incarcata din punct de vedere emotional, motiv pentru care o firma de servicii funerare e cea mai buna alegere.

marți, 11 iulie 2017

Inchiriere Imprimanta vs Xeroxul traditional de la magazin!

Toata lumea are nevoie la un moment dat de o imprimanta, dar sunt si cazuri cand ai nevoie mai des decat in mod normal de una.
S-a intamplat acum o luna - doua sa am nevoie de acte, multe acte ca sa ne intelegem nu cateva voi, multe si unele trebuiau sa fie si recorectate mai taiam mai adaugam si tot asa.
Mai exact in perioada cand a trebuit sa-mi deschid firma, pentru ca erau necesare tot felul de cereri si de acte si de copii faceam doua sau chiar trei drumuri pe zi la xeroxul din colt.
Inchirieri Multifunctionale

Recomandari:

 
Copyright (c) 2016 Bucuresti Live